Scopul recursului in casatie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că scopul recursului în casație, raportat la art. 438 C. proc. pen., este de verificare a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, de îndreptare a erorilor de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Practic, instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare. În speță. solicitarea inculpatului pe calea recursului în casație întemeiat pe arrt. 438 pct. 7 C. proc . pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) vizează analizarea circumstanțelor comiterii faptei, o reinterpretare a probelor administrate și, pe cale de consecință, a stabilirii formei de vinovăție, ceea ce nu este posibil. (Decizia nr. 186/RC/ din data de 3 mai 2017 pronunțată în recurs în casație de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat și dare de mită)

Acord recunoașterea vinovăției

 

În şedinţa din 20 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluționat un recurs în interesul legii, fiind pronunțata următoarea soluție:

Prin Decizia nr. 5/2017, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție şi în consecinţă:

”În interpretarea şi aplicarea unitară a dispozițiilor art.485 alin. (1) lit.b) teza I din Codul de procedură penală, stabilește că:

Retragerea, de către inculpat, în fata instantei de judecată a consimțământului valabil exprimat în cursul urmăririi penale, în condițiile art.482 lit.g) din Codul de procedură penală, nu constituie temei pentru respingerea acordului de recunoaștere a vinovăției”.

Legea Darii in Plata

Legea darii in plata a intra in vigoare si se va aplica începând cu data de 13 mai 2016. In temeiul acestei legi, orice persoana care are calitate de consumator, in sensul O.G. 21/1992 (deci majoritatea persoanelor fizice) si care a contractat un credit de la o instituție de credit (in principiu de la Banca) sau de la IFN-uri (instituții financiar nebancare) – societății de Leasing, etc, poate stinge INTREAGA DATORIE izvorata din respectivul contract de credit, prin DAREA IN PLATA A IMOBILULUI IPOTECAT in favoarea creditorului.
Dispozitiile legii se aplica si in situația in care creditul a fost garantat de un FIDEIUSOR sau in cazul in care exista mai multi codebitori sau coplatitori obligati in solidar. De asemeni legea se aplica si in situația in care Banca sau Leasingul a cesionat creanta asupra debitorului către o alta societate care nu face parte din categoria celor prevazute de lege, dar care a “cumpărat” creanța de la acestea. (de exemplu societăți de recuperare – EOS-KSI, KRUK, etc ….).


LEGEA NU SE APLICA CREDITELOR ACORDATE PRIN PROGRAMUL “PRIMA CASA” SAU CREDITELOR CARE NU SUNT GARANTATE CU IMOBILE

Condițiile impuse de lege pentru stingerea creanței si a tuturor accesoriilor izvorâte dintr-un contract de credit sunt:

  • creditorul si consumatorul sa faca parte din categoria persoanelor aratate mai sus;
  • cuantumul sumei acordate sa nu depaseasca echivalentul a 250.000 euro;
  • creditul sa fi fost contractat in scopul achiziționării, extinderii, modernizării, amenajării, reabilitării unui imobil cu destinație de locuința;
  • consumatorul sa nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitiva pentru infracțiuni in legătura cu creditul pentru care se solicita aplicarea legii.
  • creditorul sa fi garantat creditul cu unul sau mai multe imobile

PROCEDURA OBLIGATORIE IN VEDEREA DARII IN PLATA

Art.5.- (1) În vederea aplicării prezentei legi, debitorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condițiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.

Notificarea trebuie sa cuprindă anumite date si informații prevazute expres de lege si o convocare a creditorului la un birou notarial propus de debitor in vederea încheierii actului translativ de proprietate.

Dreptul de a notifica creditorul aparține atat debitorului cat si codebitorilor sau garanților personali sau ipotecari ai debitorilor.

De la data primirii notificării de către Creditor (Banca, Leasing) se suspenda toate drepturile Creditorului de a se îndrepta împotriva debitorilor, codebitorilor sau garanților personali sau ipotecari, orice plata sau procedura judiciara ori extrajudiciara fiind suspendata. 

In cazul in care creditorul nu se conformează notificării si nu se prezintă la notariat in vederea încheierii actului translativ de proprietate, debitorul solicita instantei de judecata sa pronunțe o hotărâre prin care sa se constate stingerea obligațiilor izvorâte din contractul de credit ipotecar. Cererea poate fi depusa si de debitorul care deja se afla in procedura executării silite, iar acțiunea este scutita de taxa judiciar de timbru.