Acțiune în constatare vs. acțiune în realizare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că acţiunea în constatare este inadmisibilă în cazul în care reclamantul are posibilitatea formulării unei acţiuni în revendicare, fiind însă admisibilă în cazul în care reclamantul este posesorul bunului. În speță, instanța supremă a constatat că în mod neîntemeiat instața de apel a admis excepția inadmisibilităţii acţiunii, întrucât reclamanta era posesorul bunului, soluția fiind de casare și trimitere a cauzei spre rejudecare. (Decizia nr. 4363 din 17 octombrie 2018, pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)